Ghiduri practice
Cum te pregătești pentru Start-Up Nation 2027 (ediția IV, sesiunea 2): plan în 8 pași
Punctajul și șansele de decont se construiesc cu luni înainte de înscriere. Un plan concret până la deschiderea sesiunii a 2-a a ediției IV.
În Start-Up Nation, diferența dintre un proiect finanțat și unul respins se vede rar în ziua înscrierii. De cele mai multe ori, ea vine din deciziile luate cu luni înainte: codul CAEN, structura asociaților, aportul și lista de investiții. Start-Up Nation 2027 este a doua sesiune a ediției IV, pe care o așteptăm la finalul lui 2026 sau începutul lui 2027. Regulile sunt deja cunoscute din procedura ediției IV, așa că îți poți construi proiectul de acum. Iată un plan concret.
1. Verifică eligibilitatea personală
Stabilește în ce pilon te încadrezi: Pilonul I pentru 18–30 de ani, Pilonul II pentru 30–35 de ani sau pentru categoriile fără limită de vârstă (șomeri, persoane inactive, mediul rural și altele). Atenție la vârstă: se verifică la înscrierea în aplicație. Detalii în ghidul de eligibilitate.
2. Clarifică situația ta ca asociat
Ești asociat într-o altă firmă? Ai fost în trecut? Situația poate afecta eligibilitatea și cele 10 puncte pentru debutul în afaceri. Verifică la Registrul Comerțului înainte să faci planuri.
3. Alege ideea de afacere și codul CAEN
Codul CAEN decide dacă activitatea este eligibilă, ce poți cumpăra și dacă primești până la 20 de puncte. Caută codul în lista codurilor CAEN punctate și verifică avizele de funcționare necesare.
4. Estimează aportul propriu
Minimum 10% din valoarea proiectului, adică circa 27.778 de lei pentru un grant de 250.000 de lei. Un aport de 20% aduce 20 de puncte. Dacă ai nevoie de credit, discută de acum cu banca. Vezi calculul în ghidul despre finanțare.
5. Construiește o listă realistă de investiții
Cere oferte orientative pentru echipamente. Verifică dacă bunurile sunt noi, dacă sunt mijloace fixe și dacă au legătură directă cu activitatea. Echipamentele tehnologice peste 40% din buget aduc 20 de puncte, iar investițiile verzi de cel puțin 15.000 de lei încă 20.
6. Simulează punctajul
Folosește calculatorul de punctaj și testează mai multe scenarii. Scopul nu este punctajul maxim cu orice preț, ci un punctaj bun pe care îl poți respecta la decont.
7. Planifică spațiul și locurile de muncă
Firma trebuie să funcționeze în regiunea domiciliului tău. Gândește-te unde vei avea sediul și punctul de lucru și cum vei recruta cele două persoane angajate cu normă întreagă, pe durată nedeterminată. Posturile se mențin cel puțin 24 de luni.
8. Pregătește instrumentele digitale
Înscrierea se face online, cu documente semnate electronic. Obține semnătura electronică calificată și ține la îndemână actele de identitate și documentele care dovedesc încadrarea în grupul țintă.
Ce să nu faci înainte de anunțul oficial
- Nu înființa firma înainte de curs. Firma trebuie creată de absolventul cursului.
- Nu cumpăra echipamente. Cheltuielile făcute înainte de contract nu se decontează, cu excepția consultanței, a înființării firmei și a semnăturii electronice.
- Nu plăti pentru „locuri garantate”. Cursurile sunt gratuite, iar nimeni nu poate garanta finanțarea.
Când are sens un consultant
Poți parcurge toți pașii singur. Un consultant este util mai ales la pașii 3, 5 și 6, unde deciziile au efect direct asupra punctajului și a decontului, și în implementare, unde termenele sunt stricte. Consultanța este eligibilă în program în limita a 10.000 de lei.
Dacă vrei să verificăm împreună primii pași, programează o discuție gratuită.
Ai întrebări despre situația ta?
Un consultant îți răspunde gratuit și îți spune ce poți pregăti pentru Start-Up Nation 2027.
Articol informativ. Regulile oficiale ale programului sunt cele publicate în Monitorul Oficial și pe site-ul Ministerului Economiei. Dacă ai observat o eroare, scrie-ne și o corectăm.
